Serviciul Public de Alimentare cu Apa si Canalizare

Șef Serviciu- Cornel Ionescu

Atribuțiile postului:

Conduce și coordonează nemijlocit și efectiv activitatea Serviciului de alimentare cu apă și canalizare în comuna Dragalina;

Asigură conform prevederilor legale, conducerea activităților specifice alimentări cu apă și canalizare în comuna Dragalina;

Răspunde de obținerea tuturor avizelor, autorizațiilor, licențelor și aprobărilor și de menținerea acestora în stare de valabilitate, precum și a altor acte sau documente necesare funcționării în condiții de legalitate a serviciului.

Contribuie la întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pe care î1 va supune analizei și aprobării Consiliului Local;

Emite decizii pentru buna desfășurare a activităților serviciului și orice alte documente necesare organizării și funcționării acestuia;

Concepe și aplică strategii și politici de dezvoltare a serviciului, întocmește fișele de post ale personalului din subordine, angajează și concediază personalul din subordine cu respectarea legislației în vigoare;

Reprezintă serviciul și încheie documente în numele și pe seama lui conform cu legislația în vigoare, furnizează autorității administrației publice locale, respectiv ANRSC, informațiile solicitate și asigură accesul la documentele și documentațiile pe baza cărora prestează serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile legi;

Întocmește și propune spre aprobare Consiliului Local programul de alimentare cu apă potabilă în caz de avarii sau situații deosebite;

Răspunde împreună cu personalul specializat din subordine de asigurarea calității apei potabile în rețelele de distribuție;

Împreuna cu ceilalți angajații ai serviciului, verifică integritatea sigiliilor, contoarelor și înregistrează consumul de apă pentru fiecare abonat de pe raza comunei Dragalina;

Ține evidența strictă asupra bunurilor și materialelor primite în gestiune;

Aprobă branșarea sau debranșarea beneficiarilor;

Coordonează și participă la remedierea avarilor la rețeaua de apă și de canalizare;

Prezintă anual sau ori de câte ori se solicită de către primar sau de către consiliul local, situații privind starea tehnică a rețelelor și a stațiilor de pompare, canalizare, stației de epurare, situații economico- financiare;

Întocmește Regulamentul de ordine interioară și urmărește respectarea acestuia, întocmește listele cu instrucțiunile/procedurile tehnice interne, le revizuiește anual sau ori de câte ori este nevoie, le aduce la cunoștință pe bază de semnătură personalului obligat să le cunoască și le afișează la fiecare loc de muncă;

Execută orice alte sarcini dispuse de primar și de Consiliul Local, privind activitatea serviciului pe care îl conduce și coordonează;

Elaborează programul anual al achizițiilor publice în baza necesităților și priorităților elaborează documentați de atribuire pentru diferite contracte; asigură aplicarea și finalizarea procedurilor de atribuire, prin încheierea contractelor de achiziție publică; asigură constituirea și păstrarea dosarului achiziției publice, document cu caracter public;

⁃ Îndeplinește atribuții specifice pe lina sănătății și securității în muncă, instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgența și în domeniul apărării împotriva incendiilor, la nivelul serviciului;

Răspunde de urmărirea și coordonarea activității personalului de execuție angajat în cadrul Serviciului Public de Alimentare cu Apă și Canalizare al comunei Dragalina"(contracte, facturare, intervenții rețele, funcționarea în parametrii a stației/stațiilor de alimentare cu apa și stației de epurare, a stațiilor de pompare și a întregii rețele de alimentare cu apă și de canalizare;

Aprobă încheierea contractelor de prestare a serviciului

Solicită ajustarea periodică a prețurilor, în raport cu modificările intervenite în costuri:

Asigură ținerea gestiunii separată pentru fiecare activitate în parte, pentru a se putea stabilii tarife juste în concordanță cu cheltuielile efectuate;

Înregistrează toate reclamațiile și sesizările utilizatorilor într-un registru și ia măsurile de rezolvare ce se impun. În registru se vor consemna numele, prenumele persoanei care a reclamat și care a primit reclamația, adresa reclamantului, data și ora reclamației, data și ora rezolvării, numărul de ordine al reclamației care va fi comunicat petentului. La sesizările scrise, operatorul are obligația să răspundă în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora;

Respectă și întocmește documentația specifică prevăzută în regulamentul Serviciul Public de Alimentare cu Apă și Canalizare aprobat de Consiliul Local al comunei Dragalina, verifică și avizează documentația întocmită de personalul din subordine în conformitate cu Regulamentul;

Îndeplinește orice alte atribuții specifice postului.